Open Practice Society (OPS) este infrastructura socială a Marginal, dedicată învățării intergeneraționale și interdisciplinare. Programul reunește studenți, practicieni aflați la început de drum și mentori (sau, cum preferăm să le spunem, colegi cu mai multă experiență) într-un cadru semi-structurat, bazat pe schimb de cunoștințe, experiment și sprijin reciproc. Chestionând și completând modelele academice tradiționale, OPS pune accent pe învățarea prin practică, cercetarea colaborativă și dezvoltarea pe termen lung a unei noi generații de practicieni.
Programul creează trasee de dezvoltare în interiorul comunității Marginal, încurajând trecerea de la participant la colaborator, cercetător și, în timp, mentor. Formatele sale intensive stimulează asumarea responsabilității, creația colectivă și construirea unor relații profesionale care continuă dincolo de durata fiecărei ediții.
Otherwise Residency este platforma principală de cercetare artistică a Marginal, dedicată colaborării dintre artă, știință și politici publice. Programul oferă artiștilor și cercetătorilor timpul, resursele și contextul necesare pentru a investiga teme care depășesc granițele disciplinare convenționale și pentru a explora rolul activ pe care arta îl poate avea în raport cu provocările ecologice și societale contemporane.
Rezidența funcționează ca un spațiu de experiment în care diferite metode, limbaje și forme de expertiză se întâlnesc în cadrul unor proiecte științifice sau dedicate politicilor publice, proiecte aflate în desfășurare. Fiecare ediție are ca rezultat nu doar lucrări artistice, ci și jurnale de cercetare, prototipuri, seturi de date și reflecții, care extind valoarea procesului dincolo de perioada rezidenței.
ARCH - Artistic Research and Creation Hub - este platforma Marginal dedicată cercetării și producției artistice. Programul transformă cercetarea riguroasă în forme publice accesibile, fără a reduce complexitatea procesului din care acestea provin. Spre deosebire de un hub de producție clasic, ARCH tratează creația artistică ca pe un proces de cercetare în sine, în care întrebările legate de natură, tehnologie și societate sunt explorate simultan.
În cadrul ARCH, producția nu reprezintă finalul cercetării, ci una dintre formele prin care aceasta continuă. Fiecare lucrare, publicație sau prototip rămâne conectat la metodologia, colaborările și întrebările care l-au generat, contribuind la direcții de cercetare mai vaste.
Mic Matters este platforma de dialog, dedicată împărtășirii experienței din spatele proceselor de cercetare artistică. Prin interviuri, conversații și dezbateri înregistrate, programul oferă acces la ideile, metodele și experiențele din proiectele Marginal.
Programul creează un spațiu pentru reflecție, schimb de idei și critică constructivă, contribuind la accesibilizarea cercetării artistice pentru un public mai larg și documentând practici care pot fi adaptate sau dezvoltate în alte contexte.
Disponibil și pe Youtube (video) și Spotify (audio)