Când ne gândim la harta verde a unui oraș, ne vin în minte mai ales parcurile mari sau aliniamentele de copaci de pe bulevarde. Astfel, petecele mici de vegetație - cum sunt grădinile din spatele blocurilor - sunt aproape complet ignorate în deciziile de urbanism și în politicile publice. Cu toate acestea, o mare parte din viața ecologică a orașului se desfășoară tocmai în aceste colțuri uitate: grădinile înghesuite între blocuri, fâșiile de pământ abandonate, alveolele pline de buruieni de la marginea trotuarelor sau spațiile cu verdeață îngrijite de locatari, nu de municipalitate. Pentru că aceste peisaje fragmentate apar rar în discuțiile publice sau în strategiile de mediu, ele rămân în mare parte invizibile. Și totuși ele au un rol extrem de activ: susțin biodiversitatea locală, funcționează ca refugii și puncte de tranzit pentru păsările care traversează orașul și reflectă decenii de grijă cotidiană din partea comunității.
The Urban Green Blueprint se axează fix pe aceste locuri trecute cu vederea, tratându-le ca pe niște infrastructuri vii în care se intersectează procesele ecologice, cunoașterea locală și relațiile sociale. Sunt spații în care schimbările de mediu devin palpabile cu mult înainte de a fi menționate în rapoarte sau documente de urbanism. Echipa interdisciplinară a proiectului cercetează modul în care practica artistică poate contribui la înțelegerea biodiversității urbane și a condițiilor care îi permit să se dezvolte. Munca de teren a biologilor, observația publică și producția artistică devin parte din același proces, fiecare generând perspective diferite asupra orașului și a comunităților sale non-umane.
În esență, proiectul își propune să exploreze poveștile care devin vizibile doar atunci când suntem atenți la spațiile în care cunoașterea ecologică se formează în mod spontan, de multe ori fără a fi recunoscută ca atare.
Grădinile de la blocurile din București au un statut ambiguu. Nu sunt nici complet publice, dar nici private; nu sunt spații verzi planificate peisagistic, dar nu reprezintă nici vegetație spontană. Cele mai multe sunt întreținute prin muncă voluntară, cunoștințe transmise de la un vecin la altul și negocieri informale. În ciuda dimensiunilor reduse, luate împreună, ele formează o rețea ecologică considerabilă.
Aceste spații scot la iveală și contradicțiile dezvoltării urbane: pe măsură ce orașele devin tot mai dense și temperaturile cresc, presiunea asupra micilor zone verzi se intensifică. Biodiversitatea scade treptat, adesea fără ca cineva să observe. Unele specii dispar definitiv, altele, invazive, devin dominante, în timp ce unele rezistă doar în zone izolate. Totul poate fi sumarizat prin conceptul de dark biodiversity: specii care ar putea trăi într-un anumit ecosistem în condițiile actuale de mediu, dar care lipsesc din cauza perturbărilor istorice sau a activității umane continue.
Înțelegerea acestor schimbări necesită mai mult decât doar date ecologice. Este nevoie de atenție față de contextul cultural, social și politic care modelează mediul urban. Ce forme de grijă devin vizibile? Care rămân ascunse? Care cunoștințe contează atunci când se iau decizii legate de spațiile verzi? Ce se întâmplă când valoarea ecologică este măsurată în primul rând prin costuri de întreținere, presiune imobiliară sau preferințe estetice?
The Urban Green Blueprint abordează aceste întrebări prin crearea unui infrastructuri de cercetare care aduce împreună artiști, biologi și specialiști în politici publice, pentru a analiza aceleași medii din unghiuri diferite. Observația științifică, înregistrările de pe teren, discuțiile cu locatarii, experimentele tehnologice și producția artistică devin metode complementare de analiză a grădinilor din spatele blocurilor, privite ca un ecosistem viu.
Proiectul folosește cercetarea artistică ca pe o practică publică de chestionare, tocmai pentru a propune moduri alternative de a privi același peisaj și pentru a deschide spațiu pentru întrebări care apar rar în discursul oficial despre urbanism.
The Urban Green Blueprint se dezvoltă printr-un proces colectiv de cercetare, în care perspectivele diferite se influențează reciproc pe tot parcursul proiectului, generând întrebări pe care nicio disciplină nu le-ar fi putut aborda pe cont propriu.
Cercetarea de teren începe cu o serie de micro-spații verzi din București. Împreună cu cercetători de la Institutul de Biologie al Academiei Române, echipa documentează plantele, fauna urbană și condițiile ecologice influențate de schimbările climatice, fragmentarea spațiului și intervențiile umane de zi cu zi. Miza principală este observarea relațiilor care fac biodiversitatea posibilă: tiparele de întreținere, formele de grijă și factorii de stres, adaptarea locală și implicarea pe termen lung a comunității.
În paralel cu cercetarea științifică pe teren, artiștii explorează aceste situri prin înregistrări audio, fotografie, tehnologii digitale și observație directă. Ei analizează modul în care diversele metode de a simți și documenta mediul urban scot la iveală fațete diferite ale aceluiași ecosistem, abordând instrumentele artistice ca mijloace de cercetare, înainte de a deveni produse estetice. Instrumentele artistice aduc un alt tip de atenție, completând datele statistice ale științei cu nuanțe calitative și așezând totul în contextul politic și social al grădinilor de bloc din București. În cele din urmă, estetica artistică mută perspectiva de la o simplă observație detașată la o imersiune directă, reducând distanța dintre cunoașterea teoretică și experiența trăită în relație cu mediul.
Pe tot parcursul procesului, cercetarea rămâne deschisă publicului. Notele de teren, interviurile, documentarea și reflecțiile sunt publicate pe parcursul proiectului într-un jurnal online, făcând vizbile nu doar nu doar concluziile, ci și incertitudinile, revizuirile și deciziile metodologice de pe parcurs.
